Interferente.ro Descopera Diverse Harta lumii cosmografie si geografie interioara

Miercuri, 27 August 2014 01:04

Harta lumii - cosmografie si geografie interioara

Harta lumii cosmografie si geografie interioaraCei vechi isi imaginau Pamantul ca pe un disc urias, inconjurat de marea infinita, de oceanul primordial (okeanos al grecilor) sau de un fluviu, si acoperit de bolta cerului prin crapaturile careia patundea ploaia. Stelele, soarele si luna erau fixate pe firmament, iar deasupra trona divinitatea creatoare. Lacasul tenebrelor si al mortii era situat intr-o misterioasa regiune subterana. Diviziunea cer-pamant-infern se regaseste la toate civilizatiile.

Enormul disc de piatra si pamant nu putea insa pluti pur si simplu pe apele oceanului abisal. Asa incat era purtat in spinare de un animal mitic: un peste (in Asi centrala si Japonia), un taur (in Caucaz si la poalele islamice) sau patru tauri albastri (in Altai), patru elefanti (in India si in Tibet), o broasca testoasa (la o parte dintre amerindieni si in Asia septentronionala) care pluteste pe apele primordiale, are patru picioare-stalpi iar carapacea bombata este cupola celestra, un scarabeu (in Egipt), un sarpe (la amerindienii sudici) etc. Seismele se explicau prin miscrile acestor animale geophore (purtatoare ale Pamantului).

Si bolta cerului trebuia sustinuta sa nu se prabuseasca peste Pamant (nestinsa spaima a galilor): de un lant de munti (la accadieni), de Atlas (la greci), de zeul-aer (la egipteni), de muntele Kaf (la arabi), de zeul Ceolus (la romani) sau de patru stalpi, identificati cu cele patru puncte cardinale. In acest caz arhitectura templelor repriduce simbolic structura cosmica si devine o “imago mundi”.

Majoritatea “hartilor” antice erau rotunde, cercul (ca si corespondentul lui spatial, sfera) simbolizand perfectiunea universului.

Dar calatorii mesopotamieni si, de altfel, ai tuturor popoarelor antice au inteles ca forma si limitele Pamantului acopereau destul de imprecis schema lor mitica. Ei au inceput sa o imbogateasca si sa o modifice, cartografia ramanand totusi pana in secolul al XIV-lea tributara reprezentarilor simbolice si indiferenta fata de proportiile si amplasamentele reale. Hartile mai degraba ilustrau o viziune mitica, decat foloseau orientatrii in spatiu. Primul pas spre rigoare l-a facut cronicarul-ilustrator Mattehew Paris, care a desenat pe la 1250 o harta a Marii Britanii de o exactitate revolutionara pentru epoca.

O harta babiloniana (ce reproducea un original din secolul al XII-lea i.e.n.), tipica pentru geografia simbolica, reprezenta discul Pamantului inconjurat de Fluviul primordial si avea in centru Babilonul. Orizontul era limitat la nord de muntii din care izvoraste Eufratul, iar la sud de Golful Persic. Ea corespundea lumii cunoscute de sumerieni. Dincolo de Fluviu apareau sapte insule, figurate prin triunghiuri si definite ambiguu: “Unde nu ajunge pasarea in zbor”, “Unde soarele nu poate fi vazut”, “Unde traiesti licornul care ucide strainii”, “Ocean celest care inchide animalele create de zeul Marduk” etc. Insulele nu pot fi localizate. Ele reprezinta locuri mitice sau legendare, exterioare continentului locuit de oameni, inaccesibil muritorilor.

In acest chip geografic simbolica raspundea necesitatii inerente naturii umane de a scruta invizibilul cu ajutorul expresiilor preluate din lumea vizibila, de a-si imagina itinerarii spirituale pornind de la itinerarii fictive, dar resimtite ca sensibile si terestre. Va fi lesne de ilustrat ca, pentru om, orice calatorie concreta si profana in aparenta se poate converti in calatoria mitica, in parcurs initiatic spre cunoasterea de sine prin cunoasterea lumii, spre recuperarea armoniei primordiale, cand omul si universul nu intrasera in conflict.

Addthis