Interferente.ro Descopera Diverse Geniul si nebunia anumitor oameni

Duminică, 19 Aprilie 2015 01:04

Geniul si nebunia anumitor oameni

Geniul si nebunia anumitor oameniCapacitatea creatoare extraordinara, genialitatea, ca si reversul ei au format obiectul de studiu al multor oameni de stiinta, mai cu seama psihologi, criminologi si medici. Ei au incercat sa stabileasca daca alaturi de ereditate mai pot interveni si alti factori, cum ar fi influenta coeficientilor paterni si materni, mediul social, educatia etc.

Cercetandu-se natura unor insusiri naturale, s-a pus de la inceput intrebarea: genialitatea, talentul sunt ereditare sau accidentale?

Cesare Lombroso, mare antropolog si criminalist, considera ca genialitatea se transmite efectiv intr-o foarte mica masura, care si ea este exagerat marita de noi din cauza prestigiului numelui celui in cauza. Exceptiile sunt putine. La fel, J. Moreau considera ca majoritatea copiilor de genii sunt inferiori celor care i-au creat. In schimb, Alexandre Tossini a incercat sa demonstreze ca nu arareori oamenii de geniu au copii cu inteligenta foarte redusa si ca adesea oamenii cvasiimbecili au avut copii geniali.

Ca descendenti degenerati amintim: fiii lui Scipio Africanul, fiul lui Antonius, al lui Cicero, fiul postum al lui Agrippa, al lui Claudis si Drusus, Comodus, fiul lui Marc Aureliu, Lampracle, fiul lui Socrate, Arideus, fratele lui Alexandru cel Mare, fiul lui Tacitus, fiii lui Bernardin de Saint-Pierre, Donizetti, Volta, Manzoni, tatal si fratii lui Villemain, sora lui Kant si cea a lui Hegel. In ceea ce o priveste pe sora lui Richelieu, ea sustinea ca spatele-i este construit din cristal, iar fratele celebrului cardinal ca este Dumnezeu-tatal in persoana.

Un alt domeniu de cercetare l-a constituit acela al oamenilor de prestigiu sau talent care ei insisi au avut excese de nebunie sau n-au fost lipsiti de ascendenti si descendenti. Astfel, Olympia, mama lui Alexandru cel Mare, a fost o femeie perpersa si cu moravuri usoare. Regele Filip, sotul ei, a fost un desfranat. La randul sau, Alexandru cel Mare, fiul lor, suferea de o neroza a muschilor gatului, iar fratele sau mai mic, Arideus, idiot din nastere, a fost ucis din ordinul mamei sale. Asemenea cazuri care leaga desfraul de nebunie sunt pe cat de numeroase, pe atat de cunoscute in Imperiul roman pentru a mai starui asupra lor.

Vom relata insa un caz cu totul neobisnuit, amestec ciudat de geniu si crima, ce ni-l ofera familia medicului, filosofului si celebrului matematician Ageronimo Cardano, apreciat astazi pentru formula rezolvarii ecuatiilor de gradul al treilea, ca si pentru inventarea a ceea ce se numeste „articulatiile lui Cardano”, un fel de suspensie ce permite rotatia unui corp in toate directiile. Tatal sau a fost un balbait. In ce priveste pe mama, ea avea un caracter coleric. A incercat, fara succes, sa nu-l nasca. Din cauza unei incaierari, de pe vremea cand era copil, avea lipsa cateva oase din craniu, iar altele erau zdrobite. In toate, Geronimo Cardano era un om excentric, bizar. Prin cele doua sute de tratate pe care le-a scris, s-a implus ca un matematician de geniu. Scria, fiind convins ca, asemenea lui Socrate, este indrumat de un daimon / spirit binevoitor.

Geronimo Cardano a avut doi fii, amandoi nebuni. Unul dintre ei, considerat de catre contemporani matematician exceptional dotat, a fost condamnat la moarte prin otravire pentru numeroase faradelegi. Celalalt, un patimas jucator de carti, ceea ce a dus la ruinarea familiei, alcoolic si hot, a fost intemnitat de multe ori prin diferite orase ale Italiei. A facut numeroase denunturi calomniatoare impotriva tatalui sau numai din dorinta de a-l vedea arestat si pe el. Ajuns in mare mizerie, Geronimo Cardano s-a refugiat, spre sfarsitul vietii, la Roma, unde a trait din ajutorul dat de papa Grigore al XIII-lea.

La toate acestea trebuie sa adaugam imediat ca scandalurile, invidia si gelozia nu au lipsit nici in familia Bernoulli. Intre fratii Jacques I si Jean I au dainuit scandaluri, Jean I folosindu-se de invectivele cele mai violente. Jean I a avut acelasi comportament si fata de fiul sau, Daniel. Cand, in 1734, un premiu al Academiei de Stiinte le-a fost acordat exaequo, Jean I si-a denuntat fiul ca fiind un uzurpator.

Infatisand aceste anomalii, din care rezulta ca prabusirea geniului in nebunie – nu si invers – este posibila, se constata ca cercetarile pentru elucidarea problemei bajbaie. De aceea, in general, geniul continua sa fie privit ca o devenire, un accident existent insa inainte de conceptie (deci de provenienta paterna sau materna) sau consecinta unor tulburari la care a fost supus embrionul sau chiar fetusul caruia i s-au impus astfel deviatii, in plus ori in minus, fata de dezvoltarea lui normala, care, in anumite imprejurari, ramase si ele inca necunoscute, pot fi transmise generatiilor viitoare.

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: