Francmasoni romani celebri

ION HELIADE-RADULESCU (1802-1872): scriitor, filolog si om politic roman, membru fondator al Academiei Romane si primul sau presedinte, considerat cel mai important ctitor din cultura romana prepasoptista. Dupa obiceiul si in spiritul vremii, Ion Heliade Radulescu invata limba greaca, inainte de a invata sa citeasca romaneste din lucrarea Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, in Moldova). In 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazar, caruia ii va urma la conducerea scolii de la "Sf. Sava". Este membru activ al asociatilor culturale din epoca: "Societatea Literara" (din 1827), "Societatea Filarmonica" (din 1833), intemeietor al presei din Tara Romaneasca: Curierul Romanesc (1829) si Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. In 1846, Heliade propune planul unei "biblioteci universale", menita sa inzestreze cultura noastra cu toate capodoperele literare, istorice, filosofice ale tuturor timpurilor, intreprindere uriasa, ce depasea cu mult chiar puterile unei generatii, oricat de ambitioase.

GHEORGHE MAGHERU (1802-1880): vestit haiduc din zona Bailestiului, pandur in armata lui Tudor Vladimirescu, unul dintre conducatorii Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca, ministru de Finante in guvernul provizoriu revolutionar pasoptist, generalul armatei din principat, luptator pentru Unirea Principatelor Romane. A fost var cu Tudor Vladimirescu, prieten apropiat cu Nicolae Balcescu si sprijinitor al lui Avram Iancu. Devine vestit inca de foarte tanar, la doar 16 ani, cand se face remarcat pentru vitejia sa luptand cu ceata de haiduci din care facea parte impreuna cu fratele sau, impotriva turcilor. La 14 septembrie 1818, la Bailesti a avut loc o importanta lupta intre turci (25.000) care ocupasera satul si rusi (28.000), alaturi de care lupta si un detasament de 1.200 de panduri. In urma bataliei, turcii au fost izgoniti. Pentru faptele sale de vitejie din timpul intregului razboi ruso-turc, Gheorghe Magheru a ajuns capitan de panduri si a fost decorat de catre tarul Rusiei cu ordinul Sf. Ana in gradul de cavaler. In 1821 se alatura cu ceata lui de panduri, lui Tudor Vladimirescu, inca de la inceput. Dupa plecarea lui Tudor Vladimirescu impreuna cu grosul armatei pandurilor catre Craiova, Gheorghe Magheru este lasat la manastirea intarita de la Tismana, pentru asigurarea ariergarzii, impreuna cu fratele, dar si cu varul sau, Papa Vladimirescu, nimeni altul decat fratele lui Tudor Vladimirescu. Ei se tin, impreuna cu alti panduri din subordine, de razbunari impotriva boierilor si slujbasilor domnesti. Afland de faptele lor, Tudor Vladimirescu decide sa-i aduca langa el. Dupa moartea lui Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru mai haiduceste cativa ani, apoi intra in randurile armatei, unde urca vertiginos in grad datorita calitatilor sale. La 10 octombrie/28 octombrie 1848 s-a refugiat in Transilvania, iar de acolo la Triest si in cele din urma la Viena. A revenit in Tara Romaneasca in august 1857, iar in decembrie 1857 a fost ales deputat de Gorj in adunarea ad-hoc de la Bucuresti. A fost unul dintre fondatorii Partidei Nationale, miscare care a promovat unirea principatelor romane si a sprijiit democratizarea si modernizarea lor.

CONSTANTIN (COSTACHE) NEGRUZZI (1808-1868): om politic si scriitor roman din perioada pasoptista. Si-a inceput invatatura in greaca cu unul din dascalii greci mai cu renume pe atunci in Iasi, iar romaneste invata singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum insusi marturiseste intr-un articol intitulat Cum am invatat romaneste, foarte interesant pentru detaliile pe care le da asupra metodelor intrebuintate de profesorii din acea vreme. Izbucnind revolutia din 1821, a fugit in Basarabia cu tatal sau. La Chisinau face cunostinta cu poetul rus Puskin, care-i desteapta gustul pentru literatura si cu un emigrant francez de la care ia lectii de limba si literatura franceza. Din aceasta perioada dateaza primele sale incercari literare: Zabavele mele din Basarabia in anii 1821, 1822. Dupa moartea tatalui sau, intra copist la visterie, incepand astfel viata politica, cum faceau toti fiii de boieri pe atunci. In acest timp publica cateva traduceri de poezii (Mnemon de Voltaire, Prostia Elenei de Marmontel), si cateva nuvele. Ales, in 1837, deputat de Iasi in Obsteasca obisnuita adunare, instituita de Regulamentul Organic, apoi ca functionar superior, si ca director al teatrului (alaturi de Mihail Kogalniceanu si Vasile Alecsandri), se arata patruns de idei liberale si doritor de progres. In 1840 este ales primar al orasului Iasi. Negruzzi nu ia parte la miscarea din 1848 si mult timp ramane retras din afacerile statului, reintrand numai mai tarziu ca judecator, ca membru in Divanul domnesc (1857) si apoi, sub domnia lui Cuza, ca director al departamentului finantelor, ca deputat si ca epitrop la Sf. Spiridon.

CONSTANTIN A. ROSETTI (1816-1885): om politic si publicist roman, unul din conducatorii Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca si ai luptei pentru Unirea Principatelor Romane. Studiile si le-a facut la Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti, unde a avut profesori, printre altii, pe Eftimie Murgu si Jean Alexandre Vaillant. In 1844 pleaca pentru prima data la Paris. Este in legatura cu alti prieteni si amici: Ion C. Bratianu, pictorul Rosenthal, Malinescu, Andronescu, Scarlat Virnav. Pe la jumatatea anului 1845 pleaca din nou la Paris, unde audiaza cursurile ganditorilor Jules Michelet, Edgar Quinet, si alti reprezentanti ai spiritului revolutionar francez al epocii. Aici, se straduieste, impreuna cu moldoveanul Scarlat Varnav, sa intareasca relatiile dintre studentii valahi si cei moldoveni, uniti in jurul ideilor noi de autodeterminare nationala si dreptate sociala. In aceasta atmosfera, se infiinteaza, in decembrie 1845, Societatea studentilor romani din Paris, al carei scop marturisit era sa-i ajute pe tinerii mai saraci, dar dotati, sa faca studii la Paris. Ca presedinte al societatii este ales Ion Ghica, secretar C. A. Rosetti, iar casier Scarlat Varnav. Este initiat in masonerie intr-o loja pariziana, in 1844 sau 1845. Se intoarce la Bucuresti in iulie-august 1846, lansandu-se in afaceri: deschide impreuna cu prietenii englezi Winterhalder si E. Grant (viitorul sau cumnat) o librarie, iar in noiembrie 1846 cumpara tipografia asociatiei literare care acoperea activitatea societatii secrete Fratia: "Asociatiunea literara a Romaniei". In acesti ani incepe sa parte din ce in ce mai activa la conducerea comertului bucurestean. In timpul revolutiei din 1848 a fost unul din liderii curentului radical al revolutionarilor; a fost secretar al Guvernului provizoriu, prefect de poliție la Bucuresti si redactor al ziarului "Pruncul roman". Dupa infrangerea guvernului revolutionar, face parte din primul lot de exilati, urcati de turci cu doua plute in susul Dunarii, pana la granita cu Austria. Ajunge la Paris in decembrie 1848. In anii exilului (1848-1857) a contribuit la editarea revistei "Romania viitoare" si mai ales a revistei "Republica Romana", in care a militat pentru unirea principatelor intr-un stat democratic. Revenit in tara in 1857, a editat ziarul liberal-radical "Romanul" si a avut un rol de seama in Adunarea ad-hoc si in alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor si in Tara Romaneasca. A fost in mai multe randuri ministru si presedinte al Camerei Deputatilor. A facut parte din primul guvern al lui Carol I, fiind pentru cateva luni ministru al "Instructiunii publice si Cultelor". A fost de doua ori primar al Capitalei. In amintirea revolutionarului roman, in Bucuresti exista strada C.A. Rosetti si Piata Rosetti, unde troneaza statuia lui C.A. Rosetti.

ION GHICA (1816-1897): personalitate marcanta a celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, academician, autor, diplomat, matematician, om politic si pedagog roman de origine aromana, prim-ministru al Romaniei de doua ori, intre 1866 și 1867, respectiv intre 1870 si 1871, presedintele Academiei Romane de patru ori (1876-1882, 1884-1887, 1890-1893 si 1894-1895). Educat in Bucuresti si in vestul Europei, a studiat ingineria si matematica la Paris intre 1837 si 1840. S-a reintors in Moldova, unde a facut parte din conspiratia din 1848, care dorea o uniune a Tarii Romanesti si Moldovei, sub un print autohton, Mihail Sturdza. Conspiratia esuand, Ion Ghica devine lector de matematica la universitatea fondata de Sturdza la Iasi. In Tara Romaneasca, impreuna cu Nicolae Balcescu si Christian Tell, a pus bazele societatii secrete Fratia - care a fost motorul revolutiei de la 1848. Apoi, in numele guvernului revolutiei, s-a mutat la Bucuresti, apoi la Constantinopol pentru a negocia cu guvernul turc. Cat timp a fost acolo a fost numit Bey al Samosului (1853-1859), unde a reusit sa starpeasca pirateria, in floare in acea insula. In 1859 dupa unirea Moldovei si Tarii Romanesti a fost chemat de Alexandru Ioan Cuza sa se intoarca si devine prim-ministru in timpul lui Cuza si apoi in timpul lui Carol I al Romaniei. Natura sa nelinistita il va face sa faca parte din miscarea anti-dinastica din 1870-1871. In 1881, a fost numit ministru roman la Londra si va avea aceasta functie pana in 1889.  In afara de distinctia in politica, Ion Ghica a obtinut si o reputatie literara prin ale sale Scrisori catre Alecsandri, prietenul sau de o viata, scrise la Londra si descriind vechea stare a societatii romanesti care disparea repede. A fost si autorul unor scrieri relativ cunoscute in timpul sau, precum ar fi: Amintiri din pribegie in 1848 si Convorbiri Economice. A fost primul care a sustinut aparitia unei industrii si al unui comert national.

MIHAIL KOGALNICEANU (1817-1891): istoric, scriitor, publicist si om politic. Nu a participat direct la Revolutia de la 1848, dar a fundamentat, prin ideile sale, doctrina pasoptista. A fost de mai multe ori ministru: de Interne, de Externe si prim-ministru. Si-a legat numele de secularizarea averilor manastiresti si de reforma agrara infaptuite pe vremea principelui mason A.I. Cuza, si de actul proclamarii independentei de stat a Romaniei (9 mai 1877), pe timpul principelui Carol I de Hohenzollern (si el mason). A fost printre primii membri alesi ai Academiei Romane (1868). Inca din 1844 era Venerabilul unei Loji bucurestene.

VASILE ALECSANDRI (1818 sau 1821-1890): scriitor si om politic. Participa la Revolutia de la 1848, la unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, in 1859, indeplinind apoi mai multe misiuni diplomatice in Italia si Franta (1859), respectiv la Paris (1885-1890). A condus revista Romania Literara (1855) si a publicat prima culegere de poezie populara romaneasca "Poezii poporale. Balade. Cantice batranesti"(1853). A fost membru fondator al Societatii Literare Romane (1867), apoi membru de onoare al Societatii Academice Romane (1871). In 1857 era membru al unei loji francmasonice din capitala Moldovei, Iasi.

NICOLAE BALCESCU (1819-1852): om politic, istoric, economist, scriitor si ganditor democrat-revolutionar. Participa activ la Revolutia din 1848, pregatita, in prealabil, in cadrul societatii secrete (lojii masonice) "Fratia". Secretar al Guvernului Revolutionar Provizoriu de la 1848. A avut un rol de seama in stabilirea obiectivelor revolutiei din Tara Romaneasca, in conducerea si orientarea acesteia. A fost figura cea mai inaintata a Revolutiei de la 1848 din Tarile Romanesti, unul dintre cei mai proeminenti revolutionari europeni.

ALEXANDRU IOAN CUZA (1820-1873): primul domnitor al Principatelor Unite si al statului national Romania. A participat activ la miscarea revolutionara de la 1848 din Moldova si la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 si al Tarii Romanesti, infaptuindu-se astfel unirea celor doua tari romane. Devenit domnitor, Cuza a dus o sustinuta activitate politica si diplomatica pentru recunoasterea unirii de catre puterea suzerana si puterile garante si apoi pentru desavarsirea unirii Principatelor Romane pe calea infaptuirii unitatii constitutionale si administrative, care s-a realizat in ianuarie 1862, cand Moldova si Tara Romaneasca au format un stat unitar, adoptand oficial, in 1862, numele de Romania, cu capitala la Bucuresti, cu o singura adunare si un singur guvern. Cuza a fost obligat sa abdice in anul 1866 de catre o larga coalitie a partidelor vremii, denumita si Monstruoasa Coalitie, din cauza orientarilor politice diferite ale membrilor sai, care au reactionat astfel fata de manifestarile autoritare ale domnitorului.

ION C. BRATIANU (1821-1891): om politic, de mai multe ori ministru si prim-ministru. Participa la Revolutia de la 1848, face parte din Divanurile Ad-hoc (1857), este membru al Partidului Liberal (din 1860) si fondator al Partidului National Liberal (1875), ministru de Finante (1866), de Interne (1867, 1876) si de Razboi (1867), prim-ministru (1881). A avut un rol important in orientarea politicii externe romanesti catre Puterile Centrale. Membru de onoare al Academiei Romane (1885). Initiat in francmasonerie in 1846 la Paris, in Loja; Atheneul Strainilor; tot aici se afiliaza Lojii Trandafirul Perfectei Taceri, in care la 14 iulie 1847, este ridicat la gradul de Maestru. In 1848 era afiliat Lojii bucurestene Fratia, dupa care se reintoarce la Paris, unde va fi arestat dupa cativa ani pentru participarea la atentatul impotriva lui Napoleon al II-lea. Reintors la Bucuresti, fondeaza, in 1857, alaturi de alti frati reveniti din exil, Loja Steaua Dunarii. A participat la actiunea de inlaturare de la conducerea tarii a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

CAROL DAVILA (CHARLES DAVILLA) (1828-1884): medic si farmacist roman de origine italiana, cu studii in Germania si Franta. Urmeaza Facultatea de Medicina din Paris, pe care o absolva in februarie 1853. Soseste in Romania la 13 martie 1853, la nici 25 de ani, dupa ce si-a dat doctoratul la Paris si dupa ce a ajutat la stingerea epidemiei de holera din 1849, in Champigne si Cherre. Ar fi trebuit sa stea in Valahia doar 3 ani dar sta pana la sfarsitul vietii. A venit inca din 1853 in Bucuresti, invitat de domnul Barbu Stirbei, pentru a organiza serviciul sanitar. A contribuit fundamental la organizarea invatamantului medical din Romania. A fost profesor de chimie la Universitatea din Bucuresti. In 1860 a fost ridicat la rangul de general. A organizat serviciul romanesc de ambulante, care s-a distins apoi in timpul Razboiului de Independenta. Modeleaza viata medicala sub patru domni, dintre care trei ii devin prieteni. In Bucuresti, la sosire, impresioneaza pe Voda Barbu Stirbei cand se prezinta dupa trei zile cu rezultatele unei prime inspectii sanitare si cu proiecte de reforma. Al doilea domn pe care il castiga Davila de partea lui este Alexandru Ioan Cuza. Azilului sau de orfane, intemeiat la Bucuresti, ii da numele Elena Doamna, dupa sotia lui Cuza. De acest azil s-a ocupat indeaproape si Regina Elisabeta. Al treilea domn este Carol, sub a carui protectie isi desavarseste in cea mai mare masura opera.

TITU MAIORESCU (1840-1917): critic literar, estetician si om politic. Absolva, ca sef de promotie, Academia Theresiana din Viena (1851-1858), continuandu-si studiile la Berlin si Giesen, unde obtine licenta in litere si filosofie (1860), la Sorbona si licenta in drept (1861). Reintors in patrie, obtine un post in magistratura la Tribunalul de Ilfov (1862), apoi va fi profesor universitar de istorie, filosofie si logica la Iasi si la Bucuresti. In 1863 a fondat la Iasi Societatea literara "Junimea". In urma unui proces de imoralitate, este suspendat din invatamant in 1864, dar intra in avocatura si din nou in invatamant (1865), de unde va fi demis iar in 1868. Regalist si conservator, intra in politica si este ales deputat (1874), ocupand succesiv urmatoarele portofolii ministeriale: al Cultelor (1874-1876), agent diplomatic la Berlin (1876-1900), de Justitie (1900-1901,1912) de Externe (1911-1912, 1912-1914), iar ca prim-ministru (1912, 1913) prezideaza Congresul de Pace de la Bucuresti (1913), in urma razboaielor balcanice. Intre 1884 si 1909 este profesor la Universitatea din Bucuresti, rector al acestei institutii (intre 1892 si 1897). Pana in 1914 a fost presedintele Partidului Conservator. In critica literara a sustinut principiul autonomiei estetice si, prin teoria "formelor fara fond", a denuntat transplantarea formala a unor institutii si reforme inadecvate situatiilor prin care trecea Romania la sfarsitul secolului al XIX-lea. A introdus criteriul estetic in judecarea valorilor poetice (O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867), a studiat unele probleme de lingvistica (Despre scrierea limbii romane), a contribuit la afirmarea unor reprezentanti ilustri ai literaturii autohtone, precum Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici (Critice, 3 vol.). Logician (Logica), orator (Discursuri parlamentare) si memorialist (Insemnari zilnice) de exceptie, a fost numit membru al Societatii Literare Romane (viitoarea Academie Romana) inca din 1867, fiind vicepresedintele acesteia (1880) si presedintele sectiunii literare (1889). Initiat, asemenea majoritatii junimistilor, in Loja ieseana "Steaua Romaniei", la 26 noiembrie 1866 (loja, al carei Venerabil era George Sutu, fusese constituita la 18 august acelasi an). Dupa cateva luni, la 11 februarie 1887, primeste gradele de Companion si Maestru, tot in aceasta loja.

SPIRU HARET (1851-1912): matematician roman, astronom, pedagog, reformator al invatamantului romanesc, ministru (Ministrul Cultelor si Instructiunii Publice), academician. In septembrie 1862 a intrat la Liceul Sf. Sava din Bucuresti, unde a petrecut cinci ani din sapte intern. Ca profesor, Spiru Haret a predat la Universitatea din Bucuresti, la Facultatea de Stiinte, sectia fizico-matematici, mecanica rationala, din 1878 pana in 1910. La Scoala de poduri si sosele Haret a fost numit profesor la anul preparator, predand trigonometria, geometria analitica, geometria elementara plana si in spatiu si geometria descriptiva, pana in 1885. Din 1885 si pana in 1910 Haret nu a mai predat la Scoala de poduri si sosele decat geometria analitica. Haret a predat, de asemenea, mecanica rationala la Scoala de ofiteri de artileri si geniu, din 1881 (data infiintarii sectiei de artilerie si geniu) pana in 1890. Profeseaza pana in 1910, cand se pensioneaza, ba chiar si dupa aceea, pana la moarte, tinand prelegeri de popularizare la Universitatea populara. In 1910 publica Mecanica sociala, la Paris si Bucuresti, utilizand pentru prima oara, matematica in explicarea si intelegerea fenomenelor sociale. Din 1879 se face cunoscut drept "om al scolii", urmand o viata de inspector si de om politic, lucrand in favoarea scolii si a educatiei. El a fost poate cel mai mare reformator al scolii romanesti din secolul al XIX-lea.

ALEXANDRU VAIDA VOIEVOD (1872-1950): medic si om politic. In timpul studiilor de medicina efectuate la Viena, saluta delegatia romana care a adus aici Memorandumul (1892) si participa la organizarea unui congres care critica stapanirea maghiara in Transilvania si al partidului National-Taranesc, reprezentant al romanilor din Transilvania in Parlamentul de la Budapesta, citeste, in 1918, in acest Parlament Declaratia de valorificare a dreptului de autodeterminare al Natiunii Romane. A fost ales de Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia (1 Decembrie 1918) membru in Consiliul Dirigent al Transilvaniei (1918-1920) si membru al delegatiei care a prezentat, regelui Ferdinand I, Actul Unirii. Dan Amedeu Lazarescu ii prezinta astfel activitatea: "Intre decembrie 1919 si martie 1920 s-a aflat in fruntea Guvernului Romaniei, calitate in care, dupa intoarcerea lui Ionel Bratianu, a condus delagatia tarii noastre la Conferinta de Pace de la Paris. A fost ministru de Interne in guvernele formate de Partidul National -Taranesc (10 noiembrie 1928 - 6 iunie 1930 si 13 iunie - 9 octombrie 1930) si apoi din nou prim-ministru (6 iunie - a august 1932 si 4 ianuarie - 13 noiembrie 1933). In martie 1845 a fost arestat, iar apoi detinut cu domiciliul fortat pana la sfarsitul vietii". Dupa Dan Amedeu Lazarescu, Vaida-Voevod a solicitat primirea in Loja intelectuala "Ernest Renan" in primele luni ale anului 1919. In acest context, Vaida-Voevod a fost audiat la 7 iulie 1919, in vederea initierii care a avut loc abia la 4 august, fiind primit ucenic in loja solicitata. La 20 septembrie 1919 a participat, la Paris, ca invitat special, la sedinta de inchidere a Conventului anual al Marelui Orient de Franta. Dupa Horia Nestorescu-Balcesti, la 21 iunie 1923, Vaida-Voevod a fost ales Membru Emerit al Suveranului Sanctuar al Romaniei (deci primise deja gradul 33), iar in 1928 a fost ales Mare Orator Adjunct.

MIHAIL SADOVEANU (1880-1961): scriitor si om politic. Intre 1900 si 1919 a fost director al Teatrului National din Iasi. La 24 de ani era copist la Casa Scoalelor, iar la 27 de ani, subsef de birou la Directia artelor din Ministerul Instructiunii si Cultelor, inspector al cercurilor culturale. In 1908 a devenit vicepresedinte al Societatii Scriitorilor Romani, iar apoi presedinte al acesteia. Membru corespondent (1916) si membru titular (1921) al Academiei Romane. Premiul National (1924). Redactor la Samanatorul, Cumpana, Insemnari literare, Insemnari iesene, unul dintre principalii colaboratori ai Vietii romanesti, director al Adevarului si al Diminetii. Opera sa literara cuprinde povestiri si romane istorice (Neamul Soimarestilor, Fratii Jderi, Zodia Cancerului sau Vremea Ducai Voda, Creanga de aur, Nicoara Potcoava), proza de investigatie sociala (Bordeenii, O istorie de demult, Venea o moara pe Siret, Baltagul, Hanul Ancutei), naratiuni si descrieri (Tara de dincolo de negura, Noptile de Sanziene, Valea Frumoasei, Nada Florilor, Locul unde nu s-a intamplat nimic) etc. A mai scris studii, povestiri si romane inspirate de apartenenta sa la Ordinul Masonic si de credinta intr-o lume mai buna (Lumina vine de la Rasarit - conferinta tinuta in 1945; Lupta pentru pace. Al doilea Congres Mondial al partizanilor pacii la Varsovia - conferinta tinuta la 19 decembrie 1950 in sala Ateneului Roman; romanul Mitrea Cocor). In perioada interbelica a fost membru al Partidului Agrar, deputat (1926), senator si presedinte al Senatului (1931), iar dupa al doilea razboi mondial, in virtutea ideilor sale, trece de partea comunistilor, fiind membru al Prezidiului Adunarii Deputatilor (1947), vicepresedinte al Prezidiului Adunarii Deputatilor (1948-1961), conducatorul delegatiei Romaniei la Congresul Mondial al Pacii de la Paris (1949), membru in Consiliul Mondial al Pacii. Nu se cunosc locul si data initierii sale. Intre 1927 si 1930 a fost Venerabilul Lojii iesene "Dimitrie Cantemir", iar din 1932 al Lojii "Moldova", din acelasi oras. Intre 1930 si 1935 a indeplinit si urmatoarele demnitati masonice: Mare Maestru Adjunct al Marii Loji Nationale din Romania (MLNR), Pro Mare Maestru al MLNR, Mare Maestru al MLNR si Mare Maestru al Francmasoneriei Romane Unite. Fratele sau, Vasile Sadoveanu, de profesie inginer agronom, a fost, de asemenea, mason.

NICOLAE TITULESCU (1882-1941): om politic si diplomat de talie internationala, numit si "Cavalerul Pacii mondiale". Dupa obtinerea licentei in drept la Pris, revine in tara ca avocat in Baroul de Ilfov. Profesor universitar de drept civil la Iasi (1905) si Bucuresti (1909), deputat (1912), delegat la Conferinta de Pace de la Trianon (1920), unde a avut un rol deosebit in recunoasterea granitelor Romaniei Mari. Ministru de Finante (1917-1918 si 1920-1921), ministru plenipotentiar la Londra (1921), de doua ori ministru de Externe (1927-1928 si 1932-1936), delegat permanent (1920-1936) al Romaniei la Liga Natiunilor, fiind singurul diplomat ales de doua ori ca presedinte al acestei organizatii (1930 si 1931). Membru de onoare (1930) si membru titular (1935) al Academiei Romane. Presedinte al Academiei Diplomatice Internationale. A fost unul dintre cei mai straluciti oratori si creatori de politica internationala pentru promovarea si mentinerea pacii. Indepartat din guvern (august 1936), a emigrat in Franta. A simpatizat cu adeptii Republicii Spaniole in timpul razboiului civil din aceasta tara (1936-1939). Nu se cunosc locul si data initierii sale in masonerie, aceasta a fost efectuata probabil cand se afla la studii in Franta.