Interferente.ro Descopera Diverse Este falsa mumia lui Ramses al II lea

Marţi, 01 Aprilie 2014 12:27

Este falsa mumia lui Ramses al II-lea?

Este falsa mumia lui Ramses al II leaRamses al II-lea a domnit in Egipt intre anii 1296-1230 inaintea erei noastre (si nu intre 1290-1220 i.e.n. cum sta scris in Micul Dictonar Enciclopedic). A fost cel mai inseamnat dintre faraonii dinastiei 19. In urma luptelor cu hititii, a incheiat cu Hatusil al III-lea, in anul 1269 i.e.n., primul tratat de pace din istorie. In timpul domniei lui au fost construite templete de la Abu-Shimbel.

Mai stim despre el ca a avut trei sotii, cateva zeci de alte … sotii, precum si vreo 200 de copii. Cand a murit, a fost imbalsamat cu mare pompa ca faraon, el insusi proclamandu-se in timpul vietii drept “intruchiparea fiului Zeului Soare pe Pamant”. Cortegiul funerar s-a indreptat, plutind pe Nil, pana la mormantul care i-a fost construit la intrarea in Valea Regilor.

Ramses II, asemenea multor altor mumii, nu s-a bucurat insa de linistea vesnica la care ii dadea dreptul implinirile din timpul vietii. In jurul anului 1090 i.e.n. a avut loc un mare proces al jefuitorilor mormantului lui Ramses, prilej de care au profitat preotii pentru a muta toate mumiile faraonilor intr-un loc mai sigur, in apropiere de Dar el-Bahri. In acest loc faraonii au locuit in tihna pana in anul 1871 cand un grup de muncitori detasati prin partile locului au inceput sa vanda, ca pe lucrul cel mai oarecare, diferite obiecte de valoare aflate langa mumii: statuete, papirusuri, etc.

In anul 1878 s-a hotarat ca toate mumiile faraonilor sa fie mutate la Cairo. Dupa ce ele au ajuns la Muzeul din Balak, directorul acestei institutii, egiptologul francez Gaston Mapero a decis sa le examineze in amanuntime. A inceput cu mumia lui Ramses II. Iata ce scrie el in anul 1914: “Mumiile au fost serios deteriorate si cu toate eforturile depuse pentru protejarea lor, majoritatea au fost atatcate de organisme vii”. Ca masura de protectie ele au fost mutate la Muzeul din Cairo, unde se gasesc si astazi.

In anul 1976 Christiane Desrouches-Noblecourt, conservator principal in sectia “Monumente vechi egiptene” de la Lucru, a gotarat sa organizeze la Paris o expozitie al carei centru de interes urma sa fie mumia lui Rames II. Pentru aceasta ea a solicitat guvernului egiptean sa imprumute muzeului mumia faraonului. Din pacate, aceasta se afla intr-o stare jalnica, in imposibilitatea de a fi transportata.

Intre timp, presedintele de atunci a Egiptului, Anwar el Sadat, a dispus trimiterea mumiei lui Ramses II la Paris pentru restaurare. In ziua de 26 septembrie 1976 mumia faraonului a fost primita cu mare pompa pe aeroportul international Le Bourget.

Mumia a fost examinata cu cea mai moderna aparatura timp de 7 luni, in prezenta delegatului oficial al guvernului egiptean, profesorul egiptolog, Nakly, imputernicit cu depline puteri pentru mumiei. Analiza din punct de vedere botanic a mumiei a fost incredintata lui Michele Lescot de la “Laboratorul pentru plante fanerogame”. El a fost insarcinat cu studiul anatomiei plantelor gasite in cavitatea abdominala a faraonului.

Printre altele, el a gasit frunze de nicotina, adica tutun. Cu aceasta senzatia a fost gata. Tutun in mumia lui Ramses II?

Tutunul – un antiseptic

Dupa cum stim, tutunul a fost adus in Europa in secolul al 16-lea. Atunci cum se explica faptul ca el apare in sarcofagul lui Ramses II, care s-a stins din viata si a fost imbalsamat in urma cu mai bine de 3200 de ani? Mai mult, specialistii au descoperit pe tutunul in cauza paraziti ai acestei plante, fapt care inlatura orice dubiu legat de planta buclucasa. Analizele repetate au condus la concluzia ca tutunul s-a aflat inca de la inceput in mumia faraonului. Analizele specialistilor francezi au fost dublate de unele facute in Anglia. Concluzia profesorului englez Metcall,cunoscut in intreaga lume pentru lucrarile sale in domeniul anatomiei plantelor, a fost identica cu cea a confratilor de peste Canal.

Rezultatul final urma sa fie dat de experienta cu carbon 14, dar guvernul egiptean nu a aprobat efectuarea acestei probe. In aceasta situatie profesorul Lescot a cerut permisiunea sa ia probe si din celelalte 26 mumii de faraon gazduite la Dajr Bahri impreuna cu cea a lui Ramses II. Pana in prezent el nu a primit insa nici un raspuns …

Ar fi fost interesant devazut daca tutunul este prezent si in celelalte mumii. In toate mumiile cercetate pana acum prezenta tutunului nu a fost confirmata. Trebuie sa avem insa in vedere ca nici una dintre ecestea nu a apartinut vreunui faraon si, ca atare, au fost imbalsamate mult mai simplu, mai superficial.

Faptul ca Michele Lescot a descoperit tutun in mumia lui Ramses II ramane de necontestat. Dar cum a ajuns el acolo? Iata o intrebare pe care specialistul francez trebuia sa o rezolve. Dovezile pastrate din perioada respectiva nu aduc nici un fel de lamurire. Preotii erau singurii detinatori ai secretelor imbalsamarii, ei foloseau cuvinte codificate pentru a denumi plantele pe care le introduceau in corpul neinsufletit supus imbalsamarii.

Cea mai veche lucrare stiintifica despre flota Nilului dateaza din secolul 19 si este datorata botanistilor Aschason si Schweinburk. Ea descrie toate plantele descoperite in morminte. O alta lucrare este datorata botanistilor Lorenz si Poisson. In nici una dintre ele nu se face nici cea mai neinseamnata referite la tutun. N-ar fi exclus ca tutunul sa fi fost folosita ca antiseptic, fara a se si fuma. Daca tutunul ar fi existat in Egiptul antic, el ar fi trebuit sa apara mentionat intr-o forma sau alta.

Care este adevarul?

Daca s-ar fi gasit tutun in mumia lui Ramses II – si el s-a gasit! – dar vechii egipteni nu cunosteau tutunul, singura concluzie acceptabila este cea potrivit careia mumia lui Ramses II este falsa! Unicul element care ar conduce la recunoasterea tezei ca ea este autentica o constituia inscriptia de pe ultimul sarcofag. Se pare ca, cu prilejul ultimei lui mutari, faraonul a fost asezat in unul din sarcofagele care au apartinut lui Tutanchamon, unchiul lui Ramses II. Pe mumie insa nu apare nici un element care sa indice ca ea este a lui Ramses.

Tutunul gasit in mumia lui Ramses II ar putea fi una din plantele folosite de vechii egipteni pentru imbalsamare. Dar aceasta ar insemna ca tutunul era cunoscut in Egiptul antic. Si spunand aceasta ne vedem obligati sa incepem reconstituirea drumului foii de tutun.

Primele mostre ale acestei lante-molima au fost aduse in Spania de Hernandez de Ovieda la 1519, dar primele insemnari despre el le gasim abia in 1559. in anul 1556 abatele Thevet aduce in Franta, din Brazilia, seminte de tutun pe care le-a semanat in apropiere de Angouilem. Mai tarziu, Jean Nicot (de aici denumirea nicotinei!) i-a oferit Caterinei de Medici praf de tutun ca remediu impotriva desenelor sale migrene. Obiceiul de a fuma tutunul a aparut mult mai tarziu. In Egipt tutunul a inceput sa se cultive abia in secolul 17.

Unii autori, intre care Otto Kantze, sunt de parere ca patria tutunului trebuia sa fi fost Asia, specia Nicotiana fiind cunoscuta de chinezi care il foloseau in scopuri curative. N-ar fi exclus ca ei sa-l fi si fumat. In Orientul Indepartat tutunul era desemnat prin termeni locali in timp ce in toate celelalte zone ale lumii numele lui era derivat de la spaniolul tabaco. Si mai interesant este faptul ca aici denumirea tutunului insemna in traducere “planta vindecatoare”. Daca tutunul exista in Asia pe vremea lui Ramses II, el a putut fi adus in Egipt, asa cum era adus din China piperul, gasit si el in nasul si in cavitatea abdominala a faraonilor.

O alta ipoteza privitoare la originea tutunului in Egipt este pe cat de surprinzatoare, pe atat de credibila. Pentru aceasta insa trebuie sa acceptam teoria ca egiptenii cunosteau tutunul pentru ca l-au adus adus din … America! Pe care o cunosteau! De ce atunci tutunul nu apare mentionat in papirusuri? Pentru ca el nu se fuma, se folosea doar la imbalsamarea faraonilor, fiind tinut deci in cel mai mare secret!

Thor Heyerdahl ne-a demonstrat in anul 1970 ca drumurile spre America au fost posibile din cele mai vechi timpuri. El a traversat Atlanticul la bordul lui “Ra II”, o ambarcatiune realizata dupa modelul celor vechi egiptene. “Ra II” a plutit 57 zile pana in Barbados parcurgand 6.270 kilometri doar cu ajutorul curentilor marini si al vanturilor prielnice.

Marele navigator norvegian este de parere ca exista o asemanare izbitoare intre piramidele egiptenilor si templele aztecilor. Iata ca acum, istoria tutunului, provenit in Egipt din America, constituie o confirmare in plus a teoriei sale …