Interferente.ro Cultura Religie Crestinismul si scoala lui

Duminică, 26 Februarie 2017 22:33

Crestinismul si scoala lui

Crestinismul si scoala luiCrestinismul intalneste in calea sa trei feluri de scoala: scoala greceasca, adoptata de Roma, a formei, scoala filosofica pentru raspandirea ideilor unor stiinte, in care se preda mai ales geometria, a carei repede dezvoltare, mult mai presus de aritmetica intarziata, e datorita catorva oameni de geniu.

El nu vrea sa stie de nici una din ele. De fapt, nu vrea, nu poate sa tina seama de scoala insasi, in locul careia, ca totdeauna la marile prefaceri revolutionare, nu stie deocamdata ce sa puna.

Cand noua religie era intr-adevar ea insasi – si nu va deveni astfel decat tarziu, in evul mediu franciscan si reformator, - idealul chiar al vietii crestinesti aparea asa. Cine stie ce neurmaribile de dualism persan faceau pe primii crestini sa urasca tot ce e realitate, materialitate, ca o inspita a Satanei, ca un mijloc de coruptie. Ochii sus la Dumnezeu! Sufletul sa ravneasca fericirea suprema a reuniunii lui cu el pentru eternitate! Gloria, averea nu sunt decat zadarnicii prin care acea vesnica fericire fara pereche se poate pierde. Bunul crestin se fereste cu spaima si cu dispret de el.

Si statul o forma, la fel ca alte forme (cultura, literature, arta, stiinta, invatamant) nu trebuie servit. Pacatele paganismului sunt legate intregi de el, patat de toate viciile si spurcat de toate crimele. A-l sabota e o datorie: a-l provoca, a-l sfida in persoana Imparatului la prilejul sarbatorilor nationale, care erau si cele religioase, e un merit. Pe cea mai inalta treapta, el se castiga prin martiriu.

Crestinismul, de orice varsta, caci nu se mai incepe cu pregatirea copiilor singuri, invata crezul, rugaciunile. El e instiintat de primejdiile ereziilor, dar nu o scoala anume va indeplini ultimul rost, asa de important: convorbirile de la om la om duc la rezultatul dorit, ferirea de infectia ratacirilor. Ceva analog cu cercurile de propaganda ale doctrinelor de rasturnare: socialism, communism, anarchism, ale caror metode n-au fost straine crestinismului incepator. Deocamdata se evita contactul cu un scris in care se ascund curse pentru sufletul acum purificat si mantuit, cum se respinge si influenta tulburatoare a artei pagane.

Dar bariera intre cultura veche si inspiratia noua o trec tot mai multi. Imperiul s-ia aroga, ca pastrator al ordinii, anume drepturi fata de crestinismul silit de arianism, mai ales, sa se indrepte la el. Acum, la randul ei, Biserica se incearca a rapi acestui stat intotdeauna gata de amestec ceva din factorii sufletesti care contribuie la intarirea lui. Pe bancile retorilor, firesi legati de un intreg trecut, se vad tot mai multi dintre adeptii legii lui Hristos.

Iulian, o figura asa de distinsa, introcandu-se la paganism, pe care insa intelege a-l face mistic, moral, aproape monoteist, luandu-se crestinior elemente esentiale de influenta morala, simte marea putere a scolii. El opreste deci pe crestini de a fi sau profesori sau scolari. Ei nu trebuie sa traga de acolo contra Imperiului repaganizat arme a caror valoare o pretuieste el pe deplin.

Cand “Apostatul”, “Parabatul”, moare in lagar, crestinii reclama dreptul la scoala, la orice scoala. Si astfel in fruntea acestei reveniri a lor la atac stau insisi colegii din Constantinopol si Altena si Imparatului care a disparut: Sf. Grigore de Naziana si Sf. Vasile, ambii capadocieni. Opera lui Vasile ne poate lumina asupra noilor raporturi ale crestinismului cu scoala formala, corespunzatoare unei societati pe care neofiti crestini au dorit s-o distruga cu totul. Pune pe Sf. Luca langa Homer si doctrina de renuntare la viata alaturi de fulgerul mintii lui Aristotel. Recomandand simplicitatea, fostul avocat si receptor pastreaza intre operele sale, de un stil asa de muncit, o gramaica tot asa de seaca si de goala ca a celui mai ingust dintre retori. In el apare insusi dualismul dizarmonic al unei culturi religioase in care ce se blastama intr-un loc se adora in altul.

El strange in jurul sau rude, prieteni, ucenici. Incepe deci invatamantul de manastire, inainte de a se fi facut organizarea unei scoli pe numele lui, dupa “regula” lui. Acolo, si nu in scolile publice, se capata tot invatamantul religios.

Si astfel nu se intampina acel antagonism al invatamantului nostru in care profesorul de stiinte naturale se lupta fara sa vrea cu traditia sacra din Cartea Facerii.

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: