Interferente.ro Descopera Anatomie Configuratia memoriei

Sâmbătă, 11 Ianuarie 2014 14:41

Configuratia memoriei

 

configuratia memoriei umaneDintotdeauna, sau mai bine zis de cand a devenit constient de conditia sa umana, omul a fost perceput de ceea ce il defineste, poate, cel mai bine: capacitatea sa, mai mare sau mai mica, de a stoca si de a prelucra informatii din si despre lumea in care i-a fost dat sa evolueze. Altfel spus, vorbim despre puterea sa de a retine si de a memora experientele prin care trece, din momentul in care accede la constiinta. S-ar putea spune, fara exagerare, ca omul nu-si dobandeste propria identitate decat pe baza acelei configuratii mnezice (sau memoriale) singulare, ceea ce il defineste pe el, ca fiinta ce evolueaza in timp, si numai pe el. Un om care, dintr-o cauza sau alta, si-a pierdut memoria, este un om fara identitate, fara trecut si fara viitor, prizonier al unui prezent perpetuu. Acelasi lucru s-ar putea spune si despre lumea (si civilizatia) omului: fara memorie (adica fara cronologie, fara traditii, fara istorie - memoria psihologie), nici aceasta nu ar putea exista (la modul utopic, am putea presupune si o astfel de lume, dar nu vad cum am putea-o caracteriza).

Memoria a fost considerata si descrisa multa vreme ca o entitate monolitica, functionand asemenea unui muschi. S-a vorbit, si inca se mai vorbeste in acele carti carte promit dobandirea unor performante de memorie exceptionale, de “trezirea” ei prin practicarea unui soi de “gimnastici mentale”. Se pare insa ca lucrurile sunt mult mai complicate, caci memoria, departe de a fi un proces simplu, in ciuda acelei unitati psihice pe care o asigura si o mentine de-a lungul unei vieti pentru orice individ, este rezultanta unor procese care nu se situeaza toate la nivelul acelorasi arii (regiuni) psihice. A-ti aminti numele unor persoane cunocute, a reusi sa urmaresti derularea unei conversatii sau a nu uita de proiectele zilei in curs sunt probleme de natura diferita, iar responsabilitatea pentru solutionarea lor cade in sarcina unor strategii mnezice diferite. Cercetarile din ultima vreme, mai ales cele care au luat ca punct de pornire diversele cazuri de amnezie patologica, au demonstrat nu numai ca nu exista o metoda-miracol pentru dobandirea unei memorii de exceptie, ci si ca ea este compartimentata, este multipla si chiar, cum se exprima cineva, asemanatoare unui puzzle.

Cercetatorul canadian Endel Tulving (de la Universitatea din Toronto) considera ca memoria este alcatuita din mai multe sisteme si subsisteme independente, aflate in interactiune, fiecare dintre ele posedand bazele sale cerebrale specifice. Modelul propus de Tulving cuprinde nu mai putin de cinci sisteme de memorie mai importante: memoria episodica, memoria semantica, memoria procedurala, cea a sistemelor de reprezentare perceptiva si memoria de lucrul. Le vom lua pe rand, pentru a le defini caracteristicile, functiile si modul de operare.

Prima dintre ele, memoria episodica, este cea care face posibila stocarea si constientizarea evenimentelor (episoadelor) traite personal (de genul: “ieri am fost cutare lucru”). Memoria episodica este practic suportul istoriei noastre individuale.

Memoria semantica ne ajuta la achizitionarea diverselor cunostinte generale despre lume. Pe baza ei se realizeaza nu doar procesele de invatare, ci si toate acele experiente (acte) care presupun o anumita derulare a operatiilor (o decodificare).

Atunci cand cineva culege un text pe computer, degetele sale se pozitioneaza cu exactitate pe tastatura. La fel stau lucrurile si in cazul unui sofer experimentat, care debreiaza automat atunci cand schimba vitezele. Toate aceste operatii (si altele de aceeasi natura) sunt posibile datorita celul de-al treilea sistem de memorie, memoria procedurala.

Aceste deprinderi si pocedee se bazeaza pe diversele forme de invatare («ucenicie») si nu se pot obtine decat prin actiune efectiva (practica), fie ea de natura perceptiva, motrice sau cognitiva.

Cel de-al patrulea sector de memorie il constituie sistemele de reprezentare perceptiva (PRS), a caror functie consta in stocarea formei si structurii obiectelor, a figurilor si cuvintelor, facand abstractie de proprietatile lor semantice, adica de sensul lor. Toate aceste patru sisteme privesc memoria (memorarea) pe termen lung, memoria de durata si durabila.

Memoria pe termen scurt este memoria de lucru, iar scopul ei este de a mentine temporar o anume cantitate de informatie sub o forma usoara accesibila, in vederea realizarii unor actiuni diverse (de pilda: formarea unui numar de telefon, dupa ce si-a consultat agenda). Spre deosebire de celelalte, aceasta comporta si niste subdiviziuni (un registru spatio-vizual – pentru imaginile mentale si «bucla fonologica» - pentru elementele verbale).

Spatiul nu ne mai permite sa nuantam jocurile complexe pe care le intretin toate aceste sisteme, interactiunile dintre ele, dar nu am putea incheia fara sa spunem ca toate au fost decelate si identificate pe baza studierii multiplelor cazuri de amnezie, datorate fie unor leziuni, fie unor procese degenerative sau boli. Un lucru este de acum cert: memoria este multipla, iar regiunile cerebrale care dirijeaza memoria pe termen scurt (de lucru) nu coincid cu cele care sunt activate in timpul activitatilor de memorie pe termen lung.

De aceea, si strategiile de reeducare si adaptare a celor suferinzi (amnezici) vor pretinde de acum inainte abordari diferentiale. Din aceasta noua perspectiva, deficientele de moemorie vor putea fi compensate (partial) prin stimularea acelor zone cerebrale ramase functionale, oferind astfel celor atinsi de acest handicap o noua posibilitate de a reinnoda contactul cu lumea si cu propria lor existenta.

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: