Citate Friedrich Nietzsche - Aşa grăit-a Zarathustra

A crea - e marea dezlegare a durerii şi uşurarea vieţii. Dar pentru ca să se nască Creatorul, trebuie multe dureri şi prefaceri.

A cunoaşte e o bucurie pentru cel care are voinţa leului.

A fi fericit în contemplare, cu voinţa morţii, fără să fii răpitor şi fără dorul egoist - rece şi fumuriu pe tot trupul, dar cu ochii plini de beţie ai lunii.

A fi ţepos faţă de cei mici, mi se pare o înţelepciune vrednică de nişte arici.

A iubi şi a dispărea: acestea se împreună în vecii vecilor. A voi să iubeşti e totodată să fii gata de moarte.

A porunci e mai greu decât a te supune. Căci cel ce porunceşte, poartă şi povara tuturor celor ce se supun, şi câteodată această sarcină îl zdrobeşte.

A vrea este eliberare!

Acela care a scris învăţămintele cu sângele lui şi cu proverbele, nu vrea să fie citit ci înţeles cu inima.

Acela care caută conştiinţa, numeşte pe om, dobitocul cu obrajii roşii.

Acela care cunoaşte pe cititor nu mai face nimic pentru acesta. Încă un veac de cititori şi duhul însuşi va duhni.

Adevăr grăiesc vouă că, am râs ades de neputincioşii ce se cred buni pentru că le e laba cotonogită!

Aproapele tău va fi pururea muscă veninoasă: ceea ce este măreţ în tine - îi va face mai veninoşi şi pururea hrăpăreţi precum muştele.

Bărbatu-i fericit zicând: aşa vreau eu. Femeia-i fericită zicând: aşa vrea el.

Bărbatul adevărat vrea numai două lucruri: primejdia şi jocul. De aceea îşi vrea femeia ca jucaria cea mai primejdioasă.

Bărbatul este mai copilăros decât femeia. Orice bărbat adevărat ascunde-ntr-nsul un copil care iubeşte jocul. Haideţi, femeilor, descoperiţi copilul din bărbat!

Bărbatul să se teamă de femeia care urăşte: fiindcă bărbatul în adâncul său e doar răutăcios, femeia însă e rea.

Bravi, batjocoritori, brutali, indiferenti - asa ne vrea pe noi intelepciunea!

Cât de plăcută e orice vorbă, ce dulci par toate minciunile! Sunetele fac să dănţuiască dragostea noastră pe curcubee bălţate.

Ceea ce gloata s-a învăţat să creadă, negândind, cum s-ar putea distruge cu gândire?

Ceea ce poate fi iubit în om este că el e trecere şi e pierzanie.

Cei buni se pleacă, se dau, inimile lor repetă şi mintea lor se supune; dar acela ce se supune nu se pricepe nici pe sine.

Cel ce învăluie flacăra pizmei - aidoma scorpiei - sfârşeşte prin a atrage împotriva lui însuşi ghimpele otrăvit.

Cel ce-ar smulge vălurile voastre, zorzoanele prea încărcate, culorile şi înfăţişările voastre n-ar mai avea înaintea sa decât o sperietoare de vrăbii.

Cel pe care-l prefer eu azi, e ţăranul sănătos: el e grosolan, viclean, încăpăţânat şi răbdător, el e astăzi speţa cea mai nobilă.

Cel ce nu ştie să mintă, nu ştie ceea ce este adevărul.

Cu cât te înalţi, cu atât mai mic devii în ochii invidioşi.

Dacă vrea cineva să aibă un prieten, trebuie să se şi războiască pentru dânsul: şi pentru război, trebuie să poţi fi duşman.

Dacă vrei să le dai ceva, dă-le o pomană; dar mai întâi aşteaptă să ţi-o ceară.

Dacă zeii ar exista aievea, cum aş suporta eu să nu fiu zeu? Aşadar nu există zei.

Dar acela s-a descoperit pe sine însuşi, care spune acesta este "binele" meu şi "răul" meu.

Desfrâul e un păcat - spun unii predicând moartea - s-o dăm în lături şi să nu mai zămislim copii!...

Din tot ce s-a scris, îmi place numai ceea ce se scrie cu propriul sânge. Scrie aşa şi vei învăţa să ştii că sângele este oprit.

Dispreţul şi dorinţa mea cresc laolaltă; cu cât mă ridic cu atât mai mult dispreţuiesc pe cel ce se înalţă.

Drumul cel mai scurt în munţi duce de la un pisc la altul: dar ca să urmezi această cale trebuie să ai picioare lungi.

Dumnezeu a murit. Aşa grăit-a Zarathustra!

Dumnezeul oştilor nu-i dumnezeul metalelor; suveranul propune şi băcanul dispune!

E greu să trăieşti cu oamenii laolaltă, pentru că e atât de anevoios să taci.

Eu nu iubesc sufletele încordate, "reticenţele" lor îmi displac.

Eul meu e ceva care trebuie preamărit: Eul meu e marele dispreţ faţă de oameni.

Există simţăminte ce caută să-l omoare pe cel singur. De nu vor izbuti, atunci să le omoare el.

Fapta cea rea e ca o coptătură - te doare, te mănâncă, plesneşte; adică-i sinceră zicând: sunt boala.

Femeia trebuie să fie o jucărie gingaşă şi pură, asemeni unei pietre preţioase luminate de virtutea unei lumi ce încă nu există.

Fericirea mea e nebună şi nu va spune decât nebunii; e încă prea tânără - fiţi îngăduitori cu ea!

Fii drept cu cei ce te dispreţuiesc!

Fugi, prietene, fugi în străinătate, acolo unde suflă un vânt aspru şi puternic. Menirea ta nu-i să fii un alungă muşte.

Gândul cel josnic, însă, este un mucegai: se chirceşte, se ascunde, până întregul trup e veştejit şi ros de o mulţime de mici ciuperci.

I-ai întrecut: cu cât te înalţi mai mult, cu atât mai mic pari în ochii pizmaşilor. Acela care pluteşte în văzduhuri e cel mai urât dintre toţi.

Iată ce vă învaţă virtutea voastră: "Tu trebuie să te omori singur"! Trebuie s-o ştergi la sănătoasa prin tine însuţi!...

În fapt, omul e-un râu plin de mocirlă.

În lume se nasc prea mulţi oameni: statul a fost născocit să fie pus în slujba celor de prisos. Uitaţi-vă cum îi atrage pe toţi aceştia! Cum îi înghite, cum îi mestecă şi cum îi rumegă!

În preajma mea vreau să am spiriduşi, căci sunt îndrăzneţ. Cutezanţa care izgoneşte nălucile îşi făureşte proprii săi potrivnici, curajul vrea să râdă.

Înţepat de muşte veninoase şi ros ca piatra de numeroasele picături ale răutăţii, astfel stam printre dânşii şi-mi spuneam: "Tot ce este mic, nevinovat este de minciuna lui!".

Îţi dăruiesc totuşi învăţătura mea, ţie nebune, în semn de bun rămas: când cineva nu poate iubi, trebuie să plece!...

Iubesc pe cei ce nu ştiu să trăiască altfel decât pierind, fiindcă pierind se depăşesc.

Iubesc pe cei plini de un mare dispreţ, căci poartă în ei înşişi un respect suprem; ei sunt săgeţile dorinţei ţintite spre tărâmul celălalt.

Iubesc pe cel care e liber în inimă şi spirit.

Iubesc pe cel care nu-şi pune de-o parte vreo picătură, măcar, dintr-al său spirit, spirit ce-i quintesenţa propriei virtuţi, căci cu astfel de spirit va trece puntea.

Iubesc pe cel care trăieşte doar pentru a şti şi care vrea să ştie.

Iubesc pe cel care-şi pierde virtutea, căci virtutea este voinţa de-a pieri: săgeată a dorinţei nesfârşite.

Mă respectaţi - dar ce ar fi de s-ar prăbuşi într-o zi, ca oarecare alta, slăvirea voastră? Luaţi aminte să nu fiţi ucişi de o statuie!...

Măreţia omului constă în faptul că el este o punte şi nu un ţel la care să ajungi.

Mi-e teamă de tine, când eşti lângă mine; te iubesc când eşti departe de mine; fuga ta mă atrage, cântările tale mă opresc locului: sufăr, dar pentru tine, ce n-aş suferi eu bucuros!

Mult mi-s dragi cei săraci cu duhul: ei grăbesc somnul. Fericiţi sunt mai cu seamă când dreptatea li se dă.

Nerăbdătoarea mea dragoste se revarsă ca un puhoi, scurgându-se din înălţimi în adâncuri, din zori de zi în amurg.

Nicicând nu mi-am găsit femeia, de la care să fi vrut prunci să am, dacă nu-i aceasta femeia pe care o iubesc: veşnicia!... Căci te iubesc veşnicie!

Nimic să nu le dai; mai bine ia-le o parte din povară, ca să-i ajuţi s-o poarte.

Nu cunosc bucuria celor ce iau; şi ades visat-am că a fura e o plăcere mult mai mare decât a lua.

Nu prin mânie, ci cu râsul poţi ucide. Înainte, să ucidem duhul poverii!

Nu puteţi purta o mai bună mască decât propriul vostru obraz, oameni ai prezentului!... Cine v-ar putea deci recunoaşte?

Nu vă propovăduiesc munca, ci lupta. Nu vă propovăduiesc pacea, ci izbânda. Fie ca munca voastră o luptă să fie, ca pacea voastră să fie o izbândă.

Nu vreau nici multe cinstiri, nici comori: produc multă fiere. Dar fără un bun renume şi o comoară cât de mică, dormi rău.

Nu-i lesne să pricepi sângele străin: urăsc pe toţi trândavii cititori.

Numai din iubire trebuie să purceadă pentru mine zborul dispreţului şi păsării mele înştiinţătoare - şi nu din neştiinţă!...

O foame se naşte din frumuseţea mea: aş vrea să fac rău celor pe care-i luminez; aş vrea să despoi pe cei pe care îi umplu de daruri - atât de foame mi-e de răutate.

Oare n-a venit fericirea pentru mine ca o furtună?

Oare nu-i mai bine să cadă omul în mâinile unui ucigaş decât să fie pradă visurilor unei femei aprinse?

Odinioară aveai patimi şi le numeai rele - dar acum nu mai ai decât virtuţi: s-au născut din patimile tale.

Omul ce caută cunoaşterea nu trebuie să ştie numai să iubească pe vrăjmaşii lui - ci să-şi urască prietenii.

Omul e cea mai crudă făptură dintre toate dobitoacele.

Omul e o sârmă întinsă între animal şi Supraom, o coardă peste un abis.

Omul este ceva ce trebuie depăşit.

Orice dragoste puternică e mai presus de mila sa, căci ea vrea să făurească.

Orice om are în el dubla nostalgie a superiorităţii intelectuale şi a purităţii morale. În orice spirit două aripi tind să se deschidă: geniul şi sfinţenia.

Orice singurătate-i un păcat. Aşa grăieşte turma.

Oricine caută, se pierde lesne.

Pământul e plin de oameni de prisos, viaţa e stricată de acei ce sunt de prisos. Aceştia trebuie atraşi afară din viaţa aceasta, cu gogoriţa "vieţii veşnice!".

Parazitul e cel mai josnic neam, dar cel care e cea mai înaltă speţă, nutreşte cei mai mulţi paraziţi.

Pe cine urăsc femeile cel mai mult? Aşa grăit-a fierul către magnet: pe tine te urăsc cel mai mult, căci tu mă atragi, dar nu eşti destul de tare să mă ţii.

Pentru ce să trăieşti? Totul e în zadar! A trăi e a treiera paie; a trăi înseamnă a te arde şi a nu te încălzi.

Pentru cei curaţi, totul este curat, aşa grăieşte norodul. Ci eu vă spun: pentru porci, totul este porc!

Pentru cel ce suferă prin sine atât de mult, nu e nici o mântuire, dacă moartea nu e grabnică.

Pentru mine încă eşti un rob ce năzuieşte spre libertate: vai! sufletul unor astfel de robi ajunge să fie cuminte şi tot atât de viclean pe cât de rău.

Plăcerea de-a face mici răutăţi ne fereşte să făptuim un rău mai mare.

Să aveţi mai înainte de toate curajul de a avea încredere în voi înşivă - şi în măruntaiele voastre! Acela ce n-are încredere în el însuşi, minte pururea.

Şi ceea ce numiţi lume, trebuie să începeţi s-o creaţi: gândirea voastră, imaginaţia voastră, voinţa voastră, dragostea voastră trebuie să devină această lume.

Şi-mi spuneţi, prieteni, că "nu se cade să discuţi gusturile?" Ci toată viaţa e o luptă pentru gusturi şi culori!

Spiritul poetului vrea privitori; chiar de n-ar fi alţii decât nişte bivoli!

Statul e cel mai rece din toate dihaniile reci: minte cu răceală şi iată minciuna ce se scorneşte din gura lui: Eu, statul, eu sunt norodul!

Statul e unde sinuciderea pe îndelete a tuturora se numeşte viaţă.

Suferinţă şi neputinţă - iată ceea ce creat-au lumile de dincolo şi acea scurtă nebunie a fericirii pe care o cunoaşte cel ce suferă cât mai mult.

Sufletul meu fierbe în voi, părăsind munţii tăcuţi şi furtunile durerii.

Sunt avocatul lui Dumnezeu în faţa diavolului; iar diavolul e duhul greutăţii.

Sunt ostenit de poeţi, de vechii poeţi şi de cei noi. Pentru mine ei toţi sunt nişte mări secătuite.

Ţăranul e cel mai bun astăzi, şi neamul ţărănesc trebuie să fie stăpân! Şi totuşi e domnia plevuştii - eu nu mă mai las orbit - căci plevuşca vrea să spună: talmeş-balmeş.

Toţi Zeii au murit: voim acum să vieţuiască Supraomul!

Trebuie să imiţi virtutea coloanei: mereu mai frumoasă şi mai delicată se face, pe măsură ce se ridică, tot mai rezistentă în interior.

Trebuie să vrei să arzi în propria-ţi vâlvătaie. Altfel cum ai vrea să te reînnoieşti, fără să te fi prefăcut întâi în cenuşă?

Trupul e un mare sistem de judecată, o mulţime cu un singur înţeles, un război şi o pace, o turmă şi un păstor.

Uitarea şi mersul mai departe sunt cea mai bună înţelepciune.

Uitaţi-vă la omul cel mic, poetul mai cu seamă, cu câtă înflăcărare învinuieşte în vorbele lui viaţa!

Un pic de otravă de aici, de dincolo, ca să-şi procure niscai visuri plăcute; în sfârşit multe otrăvuri pentru a muri după plac.

Viaţa e tare greu de suportat: dar să n-aveţi chipul aşa de gingaş. Suntem cu toţii măgari şi măgăriţe de poveri.

Viaţa e un izvor al bucuriei, dar pretutindeni unde vine să bea canalia, toate fântânile se otrăvesc.

Viaţa nu e decât o suferinţă: faceţi dar aşa fel ca să încetaţi de a mai fi!... Faceţi dar să înceteze viaţa care nu-i decât o suferinţă!...

Voi vă uitaţi în sus, căci aspiraţi spre înălţare. Dar eu privesc în jos, fiindcă sunt în pisc.

Vreme îndelungată singurătatea m-a stăpânit: astfel m-am dezvăţat să tac.