Sâmbătă, 27 Noiembrie 2010 13:34 |
Unde schiem: cele mai bune 12 staţiuni din AlpiFaptul că 12 dintre cele mai renumite şi mai bune staţiuni de schi din Europa au decis să se asocieze într-o organizaţie ar putea să mire pe multă lume, având în vedere nu doar concurenţa care există înte ele, ci şi faptul că se află în 5 ţări diferite.Numai simpla înşiruire a numelor acestor staţiuni şi deja imaginaţia te duce cu gândul la peisaje de vis, indiferent că vorbim despre vară sau iarnă.Dar pentru că sezonul de ski a început, şi practic şi teoretic, să dăm acestor staţiuni ceea ce este al lor: renumele de cele mai faimoase şi apreciate destinaţii de iarnă din Europa. Chamonix Mont-Blanc - Franţa, Cortina d’Ampezzo - Italia, Davos - Elveţia, Garmisch-Partenkirchen - Germania, Grindelwald - Elveţia, Kitzbühel - Austria, Lech/Zürs am Arlberg - Austria, Megève - Franţa, Seefeld - Austria, St. Anton am Arlberg - Austria, St. Moritz - Elveţia, şi Zermatt - Elveţia au fost bincuvântate nu doar cu o poziţie aproape unică, în mijlocul Alpilor, pe cele mai înalte creste, ci şi cu un spirit ospitalier al locuitorilor.Sursa: Săptămâna Financiară
Newer news items:
Older news items:
|

Manastiri din Moldova - repere istorice si culturale Cea mai veche biserica din Moldova este Manastirea Neamt, zidita din piatra de catre un unchi al lui Alexandru cel Bun, Petru Musat....
Read more
Horoscop Balanta aprilie 2015 Afla horoscop Balanta aprilie 2015. Afla previziunile astrologice pentru luna aprilie 2015 pentru zodia Balanta: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read more
Sarbatori si obiceiuri taranesti - Dragaica Dragaica se serbeaza de Sanziene, la 24 iunie. Dimitrie Cantemir a consemnat-o ca avand inceputul in Moldova, in veacul VII. Este, de asemenea, atestata in...
Read more
Culegatoarele de spice pictura Millet Culegatoarele de spice a lui Jean-Francois Millet reprezinta o pictura pe panza, 83,5 x 111 cm care se afla la Muzeul Orsay din Paris. Se pot...
Read more
Dulceata de caise - retete Caisele sunt unele din cele mai gustoase fructe. Din ele poti obtine dulceturi aromate delicioase. Dulceata de caise este potrivita pentru desert, prajituri si umplutura pentru...
Read more
Felicitari religioase cu mesaje de Paste Transmite prietenilor, rudelor si celor dragi cateva ganduri de Paste, insotite de felicitari religioase cu mesaje de Paste. Sfintele sarbatori sa va aduca bucuria in...
Read more
Treceti batalioane romane Carpatii Va prezentam versurile si muzica pentru “Treceti batalioane romane Carpatii”. Treceti batalioane romane Carpatii - versuri Un cantec istoric ne-aduce aminteCa fratii in veci vor fi fratiUn cantec de...
Read more
Curiozitati botanice Lintita marunta (Wolffta arrhiza), care creste in apele statatoare, este planta cu cele mai mici flori din lume. Ea are corpul lenticular, cu diametrul de 1-1,5 mm si este...
Read more
Pietrele lui Solomon legenda ”Pietrele lui Solomon” reprezintă unul din obiectivele turistice ale Brasovului, aflându-se situate în capătul de sud-vest al Scheiului Brasov. De-a lungul timpului, au existat câteva variante de...
Read more
Doamne, ocroteste-i pe romani Vezi versurile si muzica pentru poemul “Doamne ocroteste-i pe romani”. Versurile apartin lui Adrian Paunescu, iar melodia este cantata de Andrei Paunescu. De 1 decembrie poporul...
Read more
Ora Pamantului in lume Ora Pamantului (Earth Hour) “Ora Pamantului” (engleza: “Earth Hour”) este un eveniment international, organizat in ultima sambata a lunii martie a fiecarui an, care are ca scop sensibilizarea...
Read more
Nasterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica Nasterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, asa cum este numita in popor, este sarbatorita de Biserica ortodoxa pe data de 8 septembrie. Este...
Read more
Garofita Pietrei Craiului (Dianthus callizonus) “...micuta Dianthus callizonus, ce-i drept o raritate, poate fi luata ca tipul artei intrebuintate de natura pentru pictarea unei flori.... E una din podoabele Carpatilor nostri,...
Read more
Horoscop Gemeni noiembrie 2014 Afla horoscop Gemeni noiembrie 2014. Afla previziunile astrologice pentru luna noiembrie 2014 pentru zodia Gemeni: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read more
Gimnastica si sanatatea Rezervati-va zilnic, in special dimineata, cateva minute pentru gimnastica si va veti pastra elastictatea tendoanelor si a muschilor, supletea organismului dumneavoastra, tonusul de buna sanatate.
Read more
Mother and child painting “Avem o singura mama si o singura viata. Nu astepta pana maine sa-i spui mamei ca o iubesti!” Am credinta ca in ceruri, ingerii soptind unul altuia,...
Read more