Interferente.ro Cultura Religie Arsenie Boca Profetii

Miercuri, 02 Mai 2012 14:54

Arsenie Boca - Profeţii

 

Un sfânt se cunoaşte abia după trecerea timpului. Cu cât se adaugă mai mulţi ani după mutarea sa pe lumea cealaltă, cu atât va veni lumea spre el mai mult, dacă a fost cu adevărat un slujitor al lui Dumnezeu” spunea Părintele Arsenie Boca. Şi putem spune fără tăgadă că Părintele Arsenie a fost un Sfânt pentru că după moartea lui, credincioşii care vin la mormântul lui pentru a fi vindecaţi sau pentru a afla mângâiere sufletească sunt din ce în ce mai mulţi.

 

S-au spus şi se spun multe despre minunile şi profeţiile Părintelui Arsenie Boca. Din mărturiile martorilor se pare că părintele putea trece de orice uşa zidită, putea călători prin spaţiu, fiind prezent în acelaşi timp în temniţa sa de la Canal, dar şi la înmormântarea mamei sale, din comuna Vaţa de Sus. Ceea ce se ştie însă cu siguranţă este faptul că părintele Arsenie avea darul „înainte-vederii”. Multe din profeţiile sale se află pictate în Biserica de la Drăgănescu, alte profeţii făcute de-a lungul timpului au fost transmise mai departe de cei prezenţi, ca mărturii ale harului Părintelui.

 

Profeţii pictate la Biserica Drăgănescu

Părintele a început pictura bisericii Drăgănescu în anul 1968. Absolvent de bellearte, medicina şi teologie, Arsenie avea un uriaş talent nu numai în arta culorilor ci şi o putere profetică de a citi sufletul omului şi de a anticipa viitorul. Părintele a pictat pe zidurile bisericii crezul său, odată cu tainele unor profeţii, unele dintre ele încă nedescifrate. Mesajele lui însă sunt foarte clare: “Fărădelegile atrag pedeapsa pe pământ” şi mesajul lui Iisus Hristos care spune: “Veniţi la mine!”.

 

La o privire mai atentă vom descoperi cu surprindere câteva imagini premonitorii strecurate printre scenele biblice: sateliţi, antene parabolice, televizoare, telefoane mobile, telescoape, 2 turnuri în flăcări (premoniţie a turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York), lansarea navetei spaţiale Discovery, imaginea unei navete cosmice în flăcari parcă prefaţând dezastrul misiunii Apollo 13. Scenele zugrăvite pe pereţii bisericii sunt o prefigurare a evenimentelor care vor cutremura lumea modernă: globalizarea, terorismul, modificarea genetică, ascensiunea new-age.

 

Pe unul dintre pereţi apare o scenă care ar trebui să ne pună pe gânduri şi să ne facă să privim mai în profunzime care este rostul nostru pe acest pământ. În pictură, Sfântul Arhangel Mihail apare învitând omul la cină cu Dumnezeu.

Arhangelul Mihail spune:

- SUS, TOTUL ESTE GATA, VENIŢI LA CINA! (aceste cuvinte apar subliniate)

Iar apoi ca un fel de concluzie apare:

- CE-AI CÂŞTIGAT DOBÂNDIND LUMEA TOATĂ, DAR ŢI-AI PIERDUT SUFLETUL?!

- CU ŞTIINŢĂ AŢI DESLĂNŢUIT CATACLISMUL STIHIILOR ASUPRA VOASTRĂ. AŞA VĂ TREBUIE!

- AŢI ÎNCEPUT SFÂRŞITUL LUMII ...!

În partea dreaptă apare un bărbat, aşezat confortabil într-un fotoliu modern, vorbind la telefon, înconjurat de sateliţi, antene parabolice, televizor, rachetă spaţială şi o imagine a globului pământesc (probabil ca o referire la globalizarea mondială). Pe o uşă din spate apare soţia lui machiată şi aranjată.

Omul îi spune Arhanghelului:

- M-AM ÎINSURAT;

- MI-AM ROTUNJIT ŢARINA;

- MI-AM CUMPĂRAT MILIOANE DE CAI PUTERE;

- CAUT LOCUINŢĂ PE ALTĂ PLANETA;

… AŞA CĂ … ROGU-TE SĂ MĂ IERŢI; NU POT VENI:

- NU MAI AVEM ACEASTĂ PREOCUPARE … (aceste cuvinte apar subliniate)

Pe un alt perete, aproape de sus până jos, părintele a înşirat gândurile diavolului, inscripţionate fiecare în câte o bulă. Ciudat, cele mai multe se referă tot la evenimente şi idei vechiculate în prezent. De pildă: “Aici, pe pământ, e raiul şi iadul. Drogul vă deschide porţile balamucului “Nu este suflet, nu este diavol, totul e biochimie”, “Ştiinţa are ultimul cuvânt”, “Vinde-mi yoga, spiritism, magie”, “Urâţi-vă unii pe alţii”, “Bine faceţi că credeţi, însă nu vă grăbiţi cu pocăinţa. Mai aveţi vreme: la bătrâneţe. Până atunci, trăiţi-vă viaţa!”, “Veniţi la mine! Vă dăm atâta libertate încât să vă puteţi şi sinucide, dacă vreţi”, “Cu frumuseţea, luaţi-o după noi … urâtelor …” sau imaginea lui Nietzsche si Platon spunând: “Oamenii l-au creat pe Dumnezeu. Iar eu l-am omorât”. Faţa cinic zâmbitoare a unui diavol şopteşte la urechea umanităţii otrava spuselor lui paradoxale: “Eu nu exist”, împlinind astfel cea mai perfidă şi mai ucigătoare ispită a lumii moderne: ignorarea celui rău, tolerarea răului, acceptarea lui prin indiferenţă, lene, iubirea faţă de lux.

 

Înainte văzător cu duhul Părintele a lăsat o mărturie a chinurilor din care i s-a tras moartea (securitatea l-a urmărit şi hărţuit toată viaţa), în scena supliciilor Sfântului Ştefan Cel Nou, pictată în această biserică. Interesant de remarcat este faptul că pomenirea Sfântului Ştefan are loc la data de 28 noiembrie, exact data la care va muri şi părintele Arsenie. 

 

Profeţii despre propria lui moarte

Potrivit mărturiilor părintelui, Ceauşescu l-a vizitat de două ori. Ultima vizită a fost cu două săptămâni înainte de moartea părintelui. Ceauşescu voia să cunoască evoluţia puterii sale în stat, deoarece apăruseră deja unele semnale îngrijorătoare cu privire la instabilitatea sistemului comunist atât în ţară cât şi în alte teritorii ale blocului comunist. Părintele Arsenie i-a spus lui Ceauşescu că, în condiţiile în care va continua să conducă ţara prin aceleaşi metode inumane ca şi până atunci, îşi va pierde brusc viaţa, întru-un mod violent. La auzul acestor cuvinte Ceauşescu s-a enervat cumplit şi a făcut o criză de isterie. L-a ameninţat pe părinte şi a plecat furios şi supărat. În legătura cu propria lui moarte, Părintele le-a dezvăluit celor apropiaţi că ştie de faptul că i se doreşte moartea şi că acţiunile mârşave în acest sens vor începe imediat după această întâlnire cu Ceauşescu. Alte dovezi ale faptului că părintele ştia momentul morţii sale apare în mărturiile apropiaţilor săi: “Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că „ăsta” va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: „Care ăsta?”. „Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă Dumnezeu”. Am întrebat încet: „Ceauşescu, Părinte?”. Dânsul mi-a zis: „Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo 3 săptămâni înaintea lui”. (Biliboacă Matei, Săvăstreni) dar şi în scena pictată în biserica Drăgănescu înfăţişând supliciile Sfântului Ştefan.

 

Profeţii despre România

Părintele a făcut referiri clare la ascensiunea comunismului, căderea comunismului şi moartea lui Ceauşescu. Încă din anul 1940, părintele a făcut o profeţie legată de evoluţia şi declinul comunismului, dar şi despre ce îi va urma acestuia: “Zdreanţa roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci colţuri o să dispară, dar va veni steaua cu şase colţuri, anarhia, şi va fi vai şi amar de lume”. Citeşte mai departe despre profeţiile lui Arsenie Boca despre România.

 

Viitorul şi sfârşitul lumii

Părintele Arsenie spunea: “Cu ştiinţă aţi deslănţuit stihiile asupra voastră. Aşa vă trebuie. Aţi început sfârşitul lumii!” şi că “din noaptea neştiinţei şi a lipsei de sfat vin toate relele care chinuiesc pe oameni, întunecă vremile şi cruntă pământul”.

 

Vasile, americanii pe care ştiu că-i aştepţi, nu vor veni! Pe noi, singuri, ne aşteaptă o luptă grea şi lungă. Cei buni şi drepţi vor da jertfă mare de viaţă şi sânge, cei slabi, nimicnici şi făţarnici vor îngroşa rândurile duşmanilor noştri atât de mult, încât vor crede că sunt numai ei, atotputernici şi atoateştiitori. Asta va fi burta lor moale şi-i va duce la pierzare când va veni din Răsărit un om cu stea în frunte. Dar acesta va fi peste mulţi ani, peste foarte mulţi ani şi nouă Dumnezeu nu ne va hărăzi să vedem acele vremi. Tu nu vei putea vedea americanii care atunci vor veni! Mie nu-mi va fi dat să văd, după sărbătoarea deşartă a victoriei, câţi dintre cei drepţi au mai rămas! Căci vezi tu, Vasile, după această victorie deşartă, puţini dintre cei drepţi vor mai fi în picioare şi la sărbătoare. Peste tot vor fi năimiţii [vânduţi duşmanului] şi abia atunci va începe o nouă luptă, poate mai uşoară, căci fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca şi cea pe care am început-o noi acum! (Vasile Şerbu, Arpaşul de jos)  

 

Altă dată Părintele ne-a vorbit despre sfârşitul lumii, sfârşitul lumii nu va fi aşa cum gândim noi că va muri toată lumea odată. Ci va muri pe rând. Intr-o parte de lume vor fi războaie, în altă parte cutremure, în alta înecări, vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute şi fără leac”. Toate acestea le putem vedea în zilele noastre. Toate aceste semne ni le-a proorocit Părintele Arsenie prin anul 1945-1946 şi ne-a citit [tălmăcit] din Biblie de la Apocalipsă că se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, va bântui casele oamenilor, le va dărâma, le va nimici, se va călca om pe om, se va mânca carne de om şi se va bea sânge de om. Cine va rămâne din războiul acesta va fi ales ca grâul din pleavă. Pleava zboară, iar grâul rămâne”. (Preoteasa Lucreţia Urea şi Paraschiva Anghel)

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: