Amazoanele intre legenda si adevar

Grecii credeau ca amazoanele au patruns in Asia Mica inaintea razboiului troian (secolul al XIV-lea i.e.n.), adica cu mult inaitne de Homer, care, in secolul VIII i.e.n., a preluat numeroase legende referitoare la ele. Anticii povestesc despre niste femei barbare ce locuiau la hotarele lumii cunoscute de ei. Nu stiau sa cultive pamantul si se hraneau numai cu carne. Nu se casatoreau. Mutilau baietii pentru a-i face neputinciosi in lupta. Taiau sanul drept al fetelor pentru a trage mai bine cu arcul. Stiau sa calareasca, sa vaneze si sa se lupte. Primul care le-a infruntat si invins a fost eroul Herakles. El a reusit sa fure centura Hyppoliti, una dintre reginele amazoanelor. In Iliada, Homer descrie cum o alta regina a amazoanelor, Penthesileea, aliata troienilor, a fost ucisa de Ahile. Pictorii si sculptorii ii infatiseaza pe eroii Eladei in lupta cu amazoanele. Mai mult de 1000 de ilustrari ale acestie teme figureaza pe vase sau basoreliefuri, peste tot in lume, de la inceputul secolului al VII-lea pana in ultimii ani ai Imperiului Roman.

Herodot din Halicarnas (484-425 i.e.n.) vorbeste despre ele in Istoriile sale. El recunoaste ca a aflat lucrurile pe car ele stie despre sarmati de la negustorii din colonia greaca Olbia, aflata la gurile Niprului. “Parintele istoriei” a consacrat capitolul 20 din cartea I si jumatate din cartea a IV-a a scitilor, denumire generica ce desemneaza mai multe populatii ce traiau in teritoriul cuprins intre stepele Asiei Centrale si Dunare, massagetii, agatarsii, getii etc. Amazoanele faceau parte dintr-un trib de nomazi ce practicau poliandria (casatoria unei femei cu mai multi barbati). La inceputul secolului al VIII-lea, spune Herodot, amazoanele traiau alaturi de cimerieni pe tarmurle Marii de Azov. In secolul al VI-lea i.e.n., o regina a amazoanelor, Tomyra, aflata in fruntea massagetilor, a infrant armatele persane ale lui Cirus cel Mare, iar la jumataea secolului al V-lea, chiar in vremea lui Herodot, amazoanele – sotiile sarmatilor – vanau calare si luptau cu arcul si securea la nord de Marea Caspica, dar si in valea Prutului, unde ajunsesera la acea data agatarsii.

Autorii antici de dupa Herodot au vazut amazoane peste tot unde femeile isi insoteau barbatii la lupta sau pur si simplu calareau. Arrianus (95-175 i.e.n.) afirma ca soldatii lui Alexandru cel Mare erau convinsi, la inceputul secolului al IV-lea, ca le-au intalnit pe tarmurile Marii Carspice. In anul 60, relateaza Appianus (100-162 e.n.), in timpul campaniei lui Pompei impotriva regelui Pontului, Mithridate al VI-lea Eupator, romanii le-au intalnit la poalele Muntilor Caucaz: “s-au gasit numeroase femei printre ostatici si prizonieri (…) se pare ca erau amazoane”. Dar nu toti erau convinsi ca exista. Spre deosebire de Diodor din Sicilia (80-21 i.e.n.), care vorbeste de amazoanele din Atlas, Strabon (62 i.e.n. – 19 e.n.) nu da crezare legendelor care circulau pe seama lor.

In veacurile urmatoare, numerosi calatori, misionari, ambasadori etc. au relatat ca au intalnit, in locurile in care textele anticilor ii mentioneaza pe sciti, gti, sarmati sau saci, femei traind in grupuri, calarind si luptand ca barbatii. Descoperirile arheologice au confirmat si ele cele scrise de Herodot despre sciti. Tumulii cercetati in Ucraina de sud si Rusia sunt maturii ale rolului detinut de femei in viata sarmatilor. Se prea poate ca legenda sa contina un sambure de adevar. Amazoanele, cred unii specialisti, apartineau unui trb originar din nordul Cucazului. Acest trib a atacat in numeroase randuri Asia Mica, poate in indepartatul secol al XIV-lea, apoi in secolul al VIII-lea i.e.n. S-au amestecat ulterior cu sarmatii si sacii din bazinele fluviilor Volga si Ural, carora le-au transmis o parte din traditiile lor – intre altele, locul preponderent ocupat de femei in societate, vanatoarea si cresterea animalelor. Lia Decei