Marţi, 07 Iunie 2011 14:01

Rusalii

Rusaliile (din latină rosalia), Duminica Cinzecimii sau Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh, este una dintre cele mai importante sărbători creştine si celebrează pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Este de fapt sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, deoarece în acest zi, prin coborârea Duhului Sfânt s-au convertit la creştinism 3.000 de persoane, alcătuind prima comunitate creştină din Ierusalim şi din lume, fiind şi “inima” Bisericii de mai târziu.

Trimiterea Duhului Sfânt peste ucenicii săi o vestise mai demult Mântuitorul.

În ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: “râuri de apa vie vor curge din pântecele lui”. Iar această a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Tatăl Îl va trimite întru numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte de toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14.26).

Într-adevăr, când Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli, aceştia au devenit „preaînţelepţi”, fiind umpluţi „de lumina, râvna şi toate harurile dumnezeieşti” (Patriarhul Justinian).

Abia după acest moment, ucenicii Domnului au ieşit în toată lumea, săvârşind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor, aducând, de la oameni simpli la împăraţi, pe mulţi la dreapta credinţă. Începutul are loc chiar în această zi a Pogorârii Duhului Sfânt când, în urma predicii Sfântului Apostol Petru, „ca la trei mii de suflete” au crezut în Hristos.

„Binecuvântat eşti Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce prea înţelepţi pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt; şi printr-înşii lumea ai vânat, iubitorule de oameni, mărire Ţie!”. Aşa glăsuieşte troparul acestui mare praznic al Bisericii noastre, de fapt ziua de naştere a Bisericii creştine, întrucât în această zi a luat fiinţă în chip văzut această instituţie divino-umană, întemeiată în chip nevăzut, o dată cu jertfa Mântuitorului pe cruce.

Sfântul Evanghelist Luca, în „Faptele Apostolilor” (cap. 2), istoriseşte momentul în care Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe Apostoli, pentru început aceştia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei doisprezece au început să facă cunoscută învăţătura Mântuitorului către neamuri, în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau ştiuţi de mulţi dintre cei prezenţi ca fiind evrei simpli, în nici un caz preocupaţi de învăţarea limbilor străine.

Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Şi erau în Ierusalim locuitorii iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limbă sa. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau, zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni? Şi cum auzim noi fiecare limba noastră în care ne-am născut? Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romanii în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!

Dumnezeu Fiul a semănat Pomul Vieţii în câmpurile deşerte şi necultivate ale morţii. Trebuia că vârtejul puternic al Duhului să respire în el, că să întemeieze Pomul Vieţii.

Sărbătoarea are loc întotdeauna Duminica, la 10 zile după Înalţare sau la 50 de zile după Paşti (de aici şi denumirea de Duminica Cinzecimii).

În 2011, Rusaliile se celebrează pe data de 12 iunie. Din 2008, Rusaliile sunt o sărbătoare legală în România, prima şi a doua zi de Rusalii fiind declarate ca zile libere (conform Legii nr. 202/2008).


Related news items:
Newer news items:
Older news items: